Oglindiri

Oglindiri

Expoziția Oglindiri a artistului plastic George Dragomir Turia prezintă lucrări mixed-media și sculpturi ceramice care explorează relația dintre material și experiential, dintre lumea exterioară, palpabilă, și sinele interior. Turia folosește abstracția și noțiunile de simetrie și reflecție pentru a sugera că lumea vizuală este o reprezentare a minții și a sufletului omenesc în aceeași măsură în care interiorul nostru, ca o veritabilă cameră a oglinzilor, dă semnificații noi evenimentelor lumii fizice care, curățate de trivialități și fixate în memorie, capătă valențe mitologice. Ca simbol al călăuzirii și al transformării invizibilului în vizibil (și invers), figura îngerului – o apariție naturală în contextul acestei expoziții – provoacă privitorul să reflecteze la rolul operei de artă în procesul de  autocunoaștere dar și la limitele reprezentării.

ARTIST STATEMENT

Prin arta mea, explorez povestea personală și felurile în care aceasta reflectă natura umană privită mai larg. Abordez teme universale ca realitatea, imaginația sau dorința, emoții înălțătoare ca iubirea sau destabilizatoare ca nostalgia, experiențe ca violența sau pierderea în încercarea de a da expresie plastică proceselor mentale și sufletești implicate în găsirea sensurilor fundamentale ale vieții.

BIO

George Dragomir Turia s-a născut la 16 februarie 1962 în județul Olt. Este absolvent al Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design. Din 1997 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Între anii 2001 și 2021 trăiește și creează în Toronto, Canada. În anul 2005 devine membru al Visual Arts Ontario și al Ontario Society of Artists, Canada. Pictează și sculptează, expunând regulat în galerii, muzee și la târguri internationale de artă din Toronto, Montreal și New York. În anul 2021 revine în România și expune la București (Galeria Galateea Contemporary Art, Galeria Artoteca, Galeria UNU – L’Amphitheatro, Muzeul Satului), Râmnicu Vâlcea (Galeria Artex), Slatina (Muzeul Județean de Artă), Brasov (Bienala albastra, Galeria Inspiratio), Ploiesti (Galeria Stancu).

În 1995, primește Premiul pentru Ceramică al Fundatiei Assos Art și, în 1999, Bursa Costel Badea a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 2010 primește Premiul pentru Artă Nicăpetre, în Toronto, Canada. La Salonul Național de Artă Contemporană 2024 i se acordă Premiul Special al Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Lucrările lui George Dragomir Turia se găsesc în colecții particulare, muzee, instituții și galerii de artă din America de Nord, Europa și Africa.

Share this post


Buy tickets