În jurul unei cești de cafea sunt întotdeauna gânduri, planuri, trăiri. Într-un fel, paradoxal de altfel, o cafea îl poate reflecta într-un anumit moment dat pe omul care o bea, prin liniștea și inspirația pe care i le oferă, prin starea de bine care îl predispune la visare sau la creativitate. Cafeaua este în sine un loc de așezare.
Cafeneaua noastră este un loc al libertății exterioare și interioare. Aici vin oameni care au timp pentru ei înșiși, timp pentru reflecție, timp pentru savoare, timp pentru splendoare. Gustativă și aromată, în acest caz. Se află în Curtea Johannes Honterus nr. 9, cea mai veche zonă construită din Cetatea Brașovului, în vecinătatea Liceului Honterus și a Bisericii Negre. Clădirea în care este amplasată aparține Bisericii Evanghelice.
Casa a fost ridicată în anul 1547, pentru a găzdui spații necesare funcționării școlii. Parterul s-a păstrat parțial nevătămat. Grinzile tavanului impresionant, de circa 90 de metri pătrați, care acoperă la nivelul parterului câteva încăperi mai mici, provin din brazi tăiați după 1524. Aceste încăperi mai mici au fost construite în secolele mai recente, tavanul acoperind inițial o sală, auditoriul liceului, corespunzător dimensiunilor tavanului.

Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a distrus parțial acoperișul și partea de sus a casei, care au fost reparate după incendiu. Astfel, renumita bibliotecă a liceului, conținând manuscrise și incunabule extrem de valoroase, care se afla la acea vreme la etajul imobilului, a suferit pierderi semnificative, însă o parte a putut fi salvată. În secolul XVIII, casa a fost compartimentată pentru a servi ca locuință pentru profesorii școlii.
Cafeaua pe care o puteți descoperi aici este prăjită chiar în Brașov, de Spired Roastery, printr-o metodă unică în România, anume prăjirea boabelor de cafea în flux de aer fierbinte. Gradul de prăjire este mediu, fiind perfect pentru toate metodele de preparare a cafelei. Rezultatul e unul neașteptat și revelator: claritate și complexitate deopotrivă, împreună în aceeași ceașcă.
Am ales pentru oaspeții noștri varietăți de cafea, care să spună fiecare câte o poveste.
Tot la noi, pasionații de ceaiuri vor găsi o extraordinară varietate, care să le satisfacă exigențele și gusturile. La fel este și în ceea ce privește diversitatea sucurilor naturale, pentru că ne-am gândit la cum știu cafeaua și ceaiul, și sucurile naturale să-și vorbească propriul dialect și să bucure oamenii, poate chiar pe același om care dorește să le descopere pe fiecare. Și totul este însoțit de o ofertă generoasă de produse proaspete, gătite în fiecare zi, care o completează perfect pe cea de cafea, ceaiuri și sucuri.
