În jurul unei cești de cafea sunt întotdeauna gânduri, planuri, trăiri. Într-un fel, paradoxal de altfel, o cafea îl poate reflecta într-un anumit moment dat pe omul care o bea, prin liniștea și inspirația pe care i le oferă, prin starea de bine care îl predispune la visare sau la creativitate. Cafeaua este în sine un loc de așezare.
Cafeneaua noastră, CH9 Specialty Coffee, este un loc al libertății exterioare și interioare. Aici vin oameni care au timp pentru ei înșiși, timp pentru reflecție, timp pentru savoare, timp pentru splendoare. Gustativă și aromată, în acest caz. Se află în Curtea Johannes Honterus nr. 9, cea mai veche zonă construită din Cetatea Brașovului, în vecinătatea Liceului Honterus și a Bisericii Negre. Clădirea în care este amplasată aparține Bisericii Evanghelice.
Cafeaua pe care o puteți descoperi aici este furnizată de prăjitorii autohtone, cu vechime, tradiție și o vastă experiență în domeniul cafelei de specialitate. Gradul de prăjire este mediu, fiind perfect pentru toate metodele de preparare a cafelei. Rezultatul e unul neașteptat și revelator: claritate și complexitate deopotrivă, împreună în aceeași ceașcă.
Am ales pentru oaspeții noștri varietăți de cafea, care să spună fiecare câte o poveste.
Tot la noi, pasionații de ceaiuri vor găsi o extraordinară varietate, care să le satisfacă exigențele și gusturile. La fel este și în ceea ce privește diversitatea sucurilor naturale, pentru că ne-am gândit la cum știu cafeaua și ceaiul, și sucurile naturale să-și vorbească propriul dialect și să bucure oamenii, poate chiar pe același om care dorește să le descopere pe fiecare. Și totul este însoțit de o ofertă generoasă de produse proaspete, gătite în fiecare zi, care o completează perfect pe cea de cafea, ceaiuri și sucuri.
Aici poți explora meniul CH9 Specialty Coffee.
Abia așteptăm să te întâlnim la o cafea 🙂