E sănătos să mergi, e important să mergi, călătoria limpezește, călătoria nivelează asperitățile, curăță reziduurile obișnuite ale vieții, te îndepărtează de stres. Dar călătoria și adaugă: adaugă frumusețe, bună dispoziție, cunoaștere, revelație. Noi am gândit călătoria ca formă continuă de inspirație.

Pe oaspeții noștri îi așteaptă în Brașov câteva apartamente decorate în stilul clădirilor istorice în care acestea se află. Sunt spațioase și luminoase, fiecare dintre ele are un design unic, creat special pentru ca însăși experiența de a sta câteva zile într-un astfel de apartament să fie extrem de confortabilă și inspiratoare.

Circuitele pe care le-am creat pentru oaspeții noștri presupun vizitarea bisericilor din zona Brașovului, a altor monumente istorice, dar și a cetăților medievale care au creat faima acestor locuri în întreaga lume. Istoria, arta și credința se întâlnesc în aceste ținuturi, a căror descoperire este o formă de inspirație. Oricine va merge în aceste excursii se va simți mai bogat, pentru că frumusețea este cea mai perenă formă de bogăție.

Brașovul și zona extinsă dimprejurul orașului au de oferit excepționale exponente ale istoriei artei, culturii și religiei din epoci diferite, exemple de conviețuire multietnică și, deci, multiculturală.

travel

Cauți un cadou deosebit?